Un vis devenit realitate

Un vis devenit realitate

Ce minunat!

Niciodată în viaţa mea nu mi-am închipuit că poate fi atât de frumos. De fapt, niciodată nu mi-am imaginat că o să ajung vreodată în acest loc să văd cu ochii mei minunăţia, să simt cu mâinile mele fantezia şi să miros cu nasul meu idealul. Era mai mult decât putea creierul meu să înţeleagă, să perceapă, să conştientizeze. Mă aşteptam ca din clipă în clipă să îmi închid ochii pentru o secundă şi atunci când îi voi deschide din nou să văd această scenă fantastică înlocuită de realitatea crudă a camerei mele. Dar de fiecare dată rămâneam uimită când clipeam şi când nu se întâmplă ceea ce mă temeam: când realitatea rămânea departe de mintea mea, lăsându-mă să mă bucur de frumuseţea acestui loc absolut, acest loc virgin ferit de lăcomia omului.

Am îngenuncheat într-un final lângă o mică domnişoară îmbrăcată toată în alb ce stătea nemişcată, îngheţată în eternitate înconjurată de alte domnişoare asemenea ei, numai că ea m-a atras mai mult decât celelalte. Arată atât de inocent şi distins, aproape că mă lăsa fără suflare. Îmi era şi teamă să o ating deoarece nu vroiam să o pătez, să o otrăvesc cu esenţă fiinţei mele umane care nu făcea altceva decât să corupe tot ceea ce întâlnea în cale. Din păcate pentru amândouă, pentru mine pentru că am cedat tentaţiei ce o reprezenta micuţa regină iar pentru ea pentru că urma să fie coruptă, am întins mâna şi i-am atins minunată rochie făcută parcă din mici petale catifelate albe ce sclipesc de parcă cineva le-a dat cu praf de stele. Am rămas uimită pentru câteva minute bucurându-mă de acel sentiment, de cum simţeam petalele mişcându-se, modelându-se după degetele mele, de cât de delicate, de uimitoare erau. Mi-am luat degetele iar ele au revenit la forma lor iniţială ca şi cum eu nici nu aş fi existat, ca şi cum nimic nu le-a întrerupt viaţa lor liniştită.

Niciodată în visele mele nu aş fi putut să le fac dreptate. Nu mi-ar ajunge o viaţă întreagă să găsesc cuvintele potrivite, dacă existau ca să le descriu. Tot ceea ce am visat, tot ceea ce imaginaţia mea bolnavă dar bogată a putut crea era şi va rămâne pentru totdeauna o copie cenuşie a ceea ce trăiam acum.

Mi-am apropiat chipul de micuţa deschizătură şi am inspirat adânc simţind cum parfumul acela mi-a pătruns în toţi porii, în fiecare celulă a trupului meu rămânând pentru restul eternităţii impregnată în mine, amintindu-mi constant de acest moment unic, prim în care am asimilat parfumul.

Cuvintele mele scrise pe această foaie nu pot să exprime nici ceea ce am trăit în acea clipă şi nici frumuseţea absolută şi magică a ceea ce se afla în faţa mea.

M-am trezit din reveria în care intrasem atunci când l-am auzit pe îngerul care m-a adus aici, care a făcut acest vis să devină realitate, vorbind.

- Trebuie să plecăm, iubire. Ţi-am promis că te aduc dar nu m-ai poţi sta aici. Ai stat destul, încă puţin şi rişti să mori din cauza lor, îl aud spunând dar nu mă întorc, deoarece nu m-ar deranja să mor înconjurată de micile zâne lunare.

M-a apucat de mână şi m-a tras afară dar ochii mei au rămas pironiţi pe frumoasele dar periculoasele flori lunare care, slavă Domnului, din cauza unei organizaţii au fost salvate şi erau păstrate aici în singurul loc încuiat, izolat pe lună, în timp ce oamenii continuau să corupă restul lunii. Doar acele flori lunare continuau să îşi păstreze puritatea şi să respingă omenirea, doar ele. Totul s-a întâmplat atât de repede încât visul meu devenit realitate pentru câteva scumpe, preţioase minute se reîntoarce la ceea ce a fost la început: doar un vis; dar cel puţin mă pot mulţumi cu faptul că pentru câteva minute a fost real.